Materialele care se văd azi pe casele din Moldova n-au fost alese pentru cum arată. Fiecare a înlocuit ceva care ardea, cântărea prea mult, costa prea mult sau s-a dovedit toxic. Povestea explică și de ce acoperișul de azi arată cum arată.
Stuf și paie: gratis, până când ard orașe întregi
În Evul Mediu nimeni nu se gândea la design. Casele se acopereau cu stuf și paie, practic pe gratis, cu un material cât se poate de ecologic. Problema era o singură scânteie: orașe întregi, Londra inclusă, puteau arde în câteva ore.
Până la urmă regii au interzis paiele și stuful, cu amenzi uriașe și, în unele locuri, cu pedeapsa capitală, și au obligat lumea să treacă la țiglă din lut ars. Primul standard de masă la acoperișuri n-a venit din estetică, ci din siguranță la foc.
Ardezia naturală: rezistă secole, dar cântărește
Pe măsură ce orașele au crescut, lutul n-a mai ajuns pentru toți. A intrat în modă luxul greu: ardezia naturală, piatră spartă în plăci subțiri, pe castele și case bogate. Rezista secole. Cântărea enorm, iar construcțiile din lemn mai slabe pur și simplu nu o puteau susține.
Tabla: ușoară, ermetică și zgomotoasă
Atunci inginerii au început să transforme metalul în foi subțiri — oțel și cupru. Acoperișurile au devenit ușoare și ermetice. Și extrem de zgomotoase la ploaie, o problemă pe care industria a rezolvat-o abia mult mai târziu.
Secolul XX: ieftin, cu orice preț
A urmat boomul industrial și nevoia de a construi milioane de metri pătrați de locuințe cât mai ieftin. Metalul și lutul deveniseră scumpe.
- Peste carton obișnuit s-a aplicat bitum ieftin — așa a apărut cartonul bitumat, folosit pe acoperișurile plate ale blocurilor.
- Dintr-un amestec de ciment și fibre de azbest s-au presat foi ondulate — azbocimentul, adică ardezia pe care o știe toată lumea de pe casele vechi.
Azbocimentul a fost extrem de popular în toată lumea, până când s-a demonstrat că praful de azbest e dăunător sănătății. Folosirea lui a fost interzisă prin lege în multe țări.
Azi: tot metal, dar altfel
Cercul s-a închis: ne-am întors la metal, doar că la alt nivel. Țigla metalică acoperită cu granule de rocă vulcanică e ușoară, reglează bine temperatura, reduce zgomotul ploii — problema tablei din secolul XIX — și poate trece de 60 de ani de viață.
Fiecare trăsătură a ei răspunde unei probleme din lista de mai sus: e ușoară ca tabla, dar nu zgomotoasă; arată ca piatra, fără greutatea ardeziei; nu arde ca stuful și nu conține azbest.
Cum se produce, pas cu pas, se vede în clipul filmat chiar în fabrică, mai jos. Lucrările terminate sunt în portofoliu.
